Hrean En. ...................................De. (horseradish - meerrettich)

Hreanul este o rădăcinoasă folosită atât pe post de condiment, ci și în scopuri medicinale. Această rădăcinoasă conține mulți compuși chimici care pot avea beneficii pentru sănătate.

Hreanul ca şi plantă aromatică

Are un gust picant și piperat. Prin urmare, este destul de utilizat ca condiment și este utilizat în general la prepararea sosului pentru a condimenta felurile de mâncare. Pur și simplu încorporat în smântână proaspătă, înlocuiește minunat muștarul.

Hreanul este folosit crud, ras şi consumat cu carne fiartă, afumată sau prăjită. Datorită faptului că aroma sa este foarte volatilă, hreanul este folosit mai ales în preparatele calde, la care se adaugă imediat, înainte de servire.

Utilizare

În Austria, hreanul proaspăt ras se amestecă cu măr ras şi se consumă cu carne. Acest amestec poate fi păstrat aproximativ o zi fără a-şi pierde aroma.

Hreanul este folosit şi la prepararea de muştar picant şi iute. Prima varietate de muştar amestecată cu hrean a fost, se pare, muştarul Tewkesbury, creat în Anglia medievală, foarte apreciat de marele Shakespeare. Există, de fapt, nenumărate versiuni de maioneză, sau sosuri derivate din aceasta, care conțin hrean.

Una dintre salatele populare din Romania, salata de sfecla roşie, este asezonată cu hrean şi însoţeşte carnea de miel şi vita.

Hreanul amestecat cu ouă fierte, mere şi smântână este popular în Slovenia, dar şi în Italia (mai ales în regiunea Veneției); Croaţii au o versiune preparată cu carne de vită sau şuncă fiartă. În Polonia, hreanul este folosit pentru a asezona supele, mai ales în Silezia, unde acest tip de supă se mănâncă în timpul Paştelui.

SUGESTIE!
Efectul laxativ poate fi excesiv, astfel ca nu este recomandat persoanelor diagnosticate cu sindromul colonului iritabil, iar proprietatile diuretice pot afecta rinichii, in cazul celor care au afectiuni renale.

Planta

Numit și „muștar german” datorită gustului său puternic înțepător, hreanul înseamnă literalmente „rădăcină puternică”. Această rădăcină cu frunze lungi și flori albe sau galbene este originară din Europa de Est. Apare în relatarea Exodului și de atunci a fost un condiment esențial pentru mesele Paștelui evreiesc. Deși proprietățile sale medicinale erau deja cunoscute de greci și romani, hreanul a căzut treptat în uitare.

Rădăcina plantei, care reprezintă partea comestibila, este puternic dezvoltata - groasă 3-5 cm în diametru - și are numeroase ramificații care pătrund adânc în pământ, pana la 80-100 cm adâncime. Este puțin pretențioasă față de condițiile de mediu, rezistă la temperaturi scăzute (-20°C; -30°C). Nu este pretențioasă față de umiditate și lumină, crește foarte bine și în locuri umbroase, dar excesul de apă în sol provoacă putrezirea rădăcinilor, de aceea nu trebuie cultivat pe terenurile cu apă freatica aproape de suprafața solului.

Cultivare

Cultivarea de hrean se face prin butași obținuți din ramificațiile rădăcinilor care nu se valorifica, butașii se taie cu lungimea de 5-7 cm, iar perioada de înrădăcinare durează 20-25 de zile. Adâncimea de plantare a butașilor, să nu depășească 10-12 cm pentru ca prelungește perioada de înrădăcinare și reducerea numărului de muguri vegetativi. Distanta de plantare a butașilor pentru înrădăcinare este de 30 cm și se face alternativ pe două rânduri, se folosesc numai butași proveniți din rădăcini, cu grosimea de 1-2 cm, plantarea se face primăvara în martie-aprilie.

Alte detalii

DENUMIRE ȘTIINȚIFICĂ
Armoracia rusticana

FAMILIE
Brassicaceae

ALTE DENUMIRI
Ridichea-calului, rabano picante sau horseradish

ORIGINE
Europa de sud-est

Sursa

Nu există dragoste mai sinceră decât dragostea pentru mâncare. - G.B.Shaw