...Dieta mediteraneana este de fapt un concept ce a aparut acum cativa ani si care nu se refera la o anumita cura de slabire care sa iti promita 5 kilograme in minus dupa o luna. Dieta mediteraneana se refera la un stil de viata, mai precis la felul in care mananci si mai ales la ce si cat mananci.
Cei care au lansat acest concept al dietei mediteraneene au fost cei care au observat in urma cercetarilor ca populatia tarilor din zona Mediteranei au un ten si o piele mai sanatoasa care isi mentine elasticitatea pana la varste mai inaintate. De asemenea ei sunt oameni plini de vitalitate. Acest lucru s-a demonstrat ca este dat si de alimentatia lor bogata in legume, peste, branza si ulei de masline.
Daca ne gandim aceste elemente sunt de fapt recomandate si in curele de slabire. Diferenta o face ca practicand dieta mediteraneana nu inseamna sa te abtii de la anumite mancaruri si nici nu inseamna un program strict, ci aceasta dieta te ajuta sa te hranesti sanatos. Bineinteles nu este normal sa faci abuz exagerand cu cantitatiile, caci asa si un peste cu legume te poate ingrasa.
In primul rand aceasta dieta va implica sa renunti la prajeli si sa preferi sa consumi alimentele fie crude ( salate de legume, fructe) fie la gratar, la cuptor sau calite rapid in ulei de masline. Uleiul de masline sta de fapt la baza acestei diete mediteraneene. Stii deja ca el este foarte folosit in Italia si Grecia si ca te ajuta nu numai in alimentatie ci si in tratamentele de infrumusetare. Inlocuieste uleiul de floare soarelui, untul, maioneza cu uleiul de masline. Atentie nu il folosi la prajit. El isi pierde toate calitatiile si chiar este cel mai putin recomandat ulei pentru prajeli. ( dar cum tu nu mananci prajeli nu ar trebui sa ne preocupe asta!). In fiecare zi trebuie sa consumi cam 3-4 linguri de ulei de masline extra-virgin. El contine asa numita grasime buna, colesterol HDL, care ne protejeaza vasele de sange si astfel scade riscul de a dezvolta boli de inima.
Un alt element important al dietei de slabit este un sfat pe care il regasim in toate curele de slabire: inlocuieste carnea rosie cu carnea de peste si cu fructele de mare. Pestele are o carne mult mai usor de digerat si in plus are acizi grasi omega 3,vitamine si minerale. Stiai ca se spune ca pestele te face mai desteapta ? Consuma deci de 3-4 ori pe saptamana peste si incearca sa eviti consumul de carne de vita sau porc, rarestel si pe cel de carne de pui.
Inlocuieste zaharul in mancare cu mierea de albine, este mult mai sanatoasa.
Consuma mult iaurt, branza si produse lactate in general ( evita cascavalul este un aliment gras). Acestea au mult calciu si vitamina D.
O alta caracteristica a dietei mediteraneene este sa incerci sa mananci cat mai multe fructe si legume. Fructele datorita continutului de fructoza pot sa inlocuiasca dulciurile si sa fie un desert sau o gustare ideala. Cele care sunt cel mai mult consumate sunt cele care sunt caracteristice acestor tari: portocale, pomelo, mandarine, lamai, mere, pere, curmale, piersici, pepene verde si galben, struguri, caise, smochine etc. Acestea sunt fructe cu un continut mare de vitamina C si care au puternice proprietati antioxidante.
Nu uita de condimente. Mancarurile tale trebuie sa aiba savoare. Asa ca pe langa uleiul de masline adauga busuioc, oregano, menta, patrunjel, rozmarin, chimen, coriandru, usturoi, ardei iute. Daca reusesti sa fie si proaspete atunci este perfect. Iar daca te intrebi daca fac vreo diferenta, trebuie sa stii ca oregano are de 4 ori mai multi antioxidanti decat afinele, care sunt cunoscute pentru calitatiile lor antioxidante in randul fructelor.
Consumul de apa este foarte important, regula cei 2 litri pe zi se mentine. Incearca sa limitezi alcoolul, iar daca totusi vrei sa consumi un pahar, atunci cel mai bine ar fi sa fie de vin rosu.
Intre mese ia mici gustari din migdale, smochine, nuci sau alune de padure.
Daca vrei poti sa aplici aceste principii in stilul tau de viata sau poti sa iti planuiesti singura o cura de slabire care sa contina aceste ingrediente ale dietei mediteraneene; orice ai alege nu uita ca este foarte important sa ai grija de sanatatea ta, iar aceasta o asiguri prin stilul tau viata.
|